Phone number
Airline tickets
Tourism

Bilete de avion din/spre Basel

✈ Alege compania aeriană și zboară spre Basel la cele mai bune tarife

Bilete de avion din/spre Basel
Basel este un oraș care te va surprinde. Al treilea oraș că mărime din Elveția, merită vizitat cel puțin o dată în viață. Basel este cochet, cosmopolit, străbătut de Rin și locul în care frontierele dintre Elveția, Germania și Franța se întâlnesc. Dacă ajungi în Basel nu rata experiență unică de a trece granița în Franța, cu tramvaiul care te poate duce până în localitatea Leymen, din țară vecină.
Arta și cultură care se regăsesc la fiecare pas, chiar și atunci când ieși la o plimbare în aer liber, fac din Basel un loc special care poate concura cu orice alte orașe mari din lume.
Când să vizitezi Basel?
Începând cu mijlocul lunii mai și până la finalul lui octombrie, vremea în Basel este deosebit de plăcută. Începutul toamnei aduce umiditate crescută, iar de Crăciun nu este aproape niciodată zăpadă. Așadar, începutul sezonului cald este excelent pentru a rezervă bilete de avion spre Basel, pentru că ai toate șansele să te bucuri de o vacanță cu temperaturi confortabile.
Ce să vizitezi în Basel
Ai nevoie de doar câteva zile de vacanță petrecute în superbul oraș elvețian, pentru a putea savura din plin tot ceea are de oferit și de arătat turiștilor. Vacanța ta poate începe cu o vizită pe website-ul voiaj.md, unde îți poți cumpără bilete de avion cu destinația Basel.
Sunt numeroase obiective turistice care te vor încărca de energie bună și te vor îmbogăți atât spiritual, cât și din punct de vedere cultural. Basel este un oraș de mici dimensiuni, ceea ce înseamnă că îl poți străbate la pas, putând să te rătăcești în voie pe străzile înguste care vibrează la fiecare pas:
  • Centrul vechi din Basel: această zonă a orașului este compactă și poate fi străbătută pe jos. Străduțele înguste și cochete sunt împânzite de clădiri vechi care datează din secolul 15, dar și construcții moderne aparținând unor arhitecți celebri. Contrastul între nou și vechi este cel care te va surprinde aici.
  • Catedrala Munster: acest lăcaș de cult, construit în secolele IX – XIII, este cel mai cunoscut obiectiv turistic din Basel. Reconstruită în stil gotic, catedrala Munster arată spectaculos, fiind acoperită cu marmură roșie și având două turnuri gemene impresionante.
  • Kunstmuseum: muzeul de artă din Basel este unul dintre obiectivele pe care nu trebuie să le ratezi sub nicio formă. În Kunstmuseum se găsesc lucrări importante, aparținând atât pictorilor vechi, cât și celor noi. Printre lucrările expuse aici sunt și cele aparținând lui Dali, Gauguin, Van Gogh, Picasso, Kandinsky, Chagall, Corot, Braque, Léger, Klee.
  • Spalentor: o poartă fortificată ridicată în anul 1370 este principala cale de acces în Basel, este practic poartă orașului pe care nu ai cum să o ratezi când ajungi aici. Oprește-te pentru câteva minute ca să admiri de aproape acest obiectiv impresionant.
  • Grădina Zoologică: acesta este un loc în care trebuie să ajungi mai ales dacă ești însoțit de copii. Datând din 1874, Grădina Zoologică din Basel se întinde astăzi pe o suprafață de 13 hectare și adăpostește 5600 de animale, din specii diferite.
Cât costă o vacanță în Basel
Elveția are reputația că fiind o destinație de vacanță costisitoare, nivelul de trăi al elvențienilor fiind de altfel unul peste media europeană. Cu toate acestea, Basel este o un oraș turistic cu prețuri accesibile. O excursie de 5 zile în Basel pornește de la 400-500 de euro de persoană, un buget care include biletul de avion și cazare. Cumpără bilet de avion de pe voiaj.md și pregătește-te pentru câteva zile minunate, într-un oraș cochet și plin de farmec, așa cum este Basel.

 

Popular flights

Istanbul
1234
1234
1234
Viena 1 1234 1234 1234 1234 1234 1234 1234 1
de la 61€ Viena 1 1234 1234 1234 1234 1234 123
Chișinău Viena 1 1234 1234 1234 1234 1234 1234
Viena Viena 1 1234 1234 1234 1234 1234 1234 12
Budapesta 3
awd
awd
awd
Washington
de la 995€
Chișinău
Washington
Washington
de la 995€
Chișinău
Washington
Dublin
de la 124€
Chișinău
Dublin
Dublin
de la 124€
Chișinău
Dublin
Londra
de la 92€
Chișinău
Londra
Airfare prices are subject to availability at the time of booking
Book your airline tickets in three steps Book your airline tickets in three steps

Book your airline tickets in three steps

Popular destinations

4
3
Armenia
awd
Danemarca
awd
SUA
Țările de Jos
SUA
Ucraina
Emirates
SUA
Țările de jos
Elveția
Ucraina
Belgia
Grecia
Elveția
SUA
Ucraina
Turcia
Armenia
Țările de jos
Belgia
Grecia
Turcia
Elveția
Thailanda
Țările de jos
Germania
Turcia
Finlanda
Thailanda
Grecia
Finlanda
Thailanda
Țările de Jos
Spania
Armenia
Azerbaidjan
Finlanda
România
Germania
Germania
Croația
Spania
Rusia
Germania
Croația
Spania
Azerbaidjan
Germania
Elveția
Croația
EAU
România
Ungaria
EAU
Elveția
Azerbaidjan
Ungaria
Elveția
Germania
EAU
Texas
Rusia
USA
România
Texas
USA
Danemarca
China
Texas
Danemarca
SUA
USA
China
Rusia
Țările de Jos
Emirates
China
Emirates
Germania
SUA

Top airlines

1
test
5
Azerbaijan
Airline name ro
test
Wizz Air1 1234 1234 1234 1234 1234 1234 1234
Hungary
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Turkish Airlines
Turkey
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
Lot Polish Airlines
Poland
Turkish Airlines
Turkey
HiSky
Moldova
Lot Polish Airlines
Poland
HiSky
Moldova
Lot Polish Airlines
Poland
HiSky
Moldova
Lot Polish Airlines
Poland
Lufthansa
Germany
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
FlyOne
Moldova
Lufthansa
Germany
FlyOne
Moldova
Lufthansa
Germany
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
FlyOne
Moldova
Lufthansa
Germany
FlyOne
Moldova
Lufthansa
Germany
Tarom
.
FlyOne
Moldova
Tarom
.
FlyOne
Moldova
Tarom
.
FlyOne
Moldova
Tarom
.
FlyOne
Moldova
Tarom
.
FlyOne
Moldova
Wizz Air
Hungary
Tarom
.
Wizz Air
Hungary
Tarom
.
Wizz Air
Hungary
Azerbaijan Airlines
Azerbaijan
Wizz Air
Hungary
Tarom
.
Wizz Air
Hungary
Tarom
.
Wizz Air
Hungary
Tarom
.
Wizz Air
Hungary
Wizz Air
Hungary
Wizz Air
Hungary

Frequently asked questions

There are two options. First, at the check-in counter in point A you will immediately receive boarding tickets for all transit points. Your baggage will also arrive at the final destination of your flight. Second, at the check-in counter you will receive a boarding pass for the first leg of your journey. At the next stage you will have to check in again for your flight. Your baggage will either go directly to the point of destination or will have to be checked in again at the transit point. In any case, you can always find out the details from our agent when you buy your tickets.
Good ticket prices usually appear 90 days before departure. The closer the departure date, the more expensive the tickets. Price increases are particularly noticeable during the holiday and summer season. In this case, tickets should be bought as early as possible.
The conditions for returning tickets depend on a number of factors, such as the airline, the fare chosen, the time remaining until the flight, the agency's policy. All information is usually available in the fare details. When booking and buying an air ticket, you will be informed about the conditions of return and refund.
For different airlines and fares, different rules for changing flight data apply. More detailed information can be obtained directly when booking and buying air tickets.

Our advantages

Experience

Experience

For 30 years we have built trusted relationships with both customers and partners. We sell tickets to any destination on any airline, including low-cost.
Customer support

Customer support

Our services go beyond just selling an air ticket.
We check you in for your flight, buy your luggage and help you in unforeseen situations.
No hidden fees

No hidden fees

We analyze information from 730 airlines and monitor all fares in real time to make sure you get the best possible price.
Convenient payment methods

Convenient payment methods

We offer you the possibility to pay for your air tickets by credit card or cash at our offices in Chisinau and Balti.
Contact us2 Contact us2

Contact us

Any questions? Leave your questions here!